Organizatorii anunță punerea în vânzare a biletelor și abonamentelor pentru Festivalul Internațional ”Hora din străbuni”.

De mâine, casa de bilete a Teatrului de vară, locația care va găzdui evenimentul în perioada 2-6 august, va fi deschisă celor interesați.

Prețul unui bilet este de 15 lei, iar cei care vor opta pentru toate cele patru zile de spectacole vor trebui să plătească 50 de lei, reprezentând contravaloarea unui
abonament.

Ansamblurile invitate reprezintă 11 țări, iar ”Hora din străbuni” a ajuns deja la a VI-a ediție.

Casa de bilete a Teatrului de vară va fi deschisă de luni până vineri între orele 10-12 și 15.30-17.30, precum și sâmbătă și duminică, între orele 10-12 și 14-16.

”Nu există restricții cu privire la numărul de bilete sau abonamente ce poate fi achiziționat, având în vedere numărul mult mai mare de locuri disponibile”, a declarat directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Vaslui, Lucian Onciu.

La gala festivalului din 6 august, accesul va fi liber pentru toată lumea. Asta în condițiile în care locul de desfășurare va în Centrul Civic al municipiului Vaslui, începând cu ora 20.

Articolul precedentVasluiul are medic specialist în medicină sportivă
Articolul următorPS Ignatie: „Anul acesta Wimbledon “a devenit” ortodox”