Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 25 de noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării vizează achiziționarea de mijloace de transport nepoluante și stații de încărcare, iar valoarea totală a acestora este de 125.162.305,76 lei lei.

Aceste proiecte se alătură celorlalte 15 contracte de finanțare semnate, până în prezent, prin Componenta 10 – Fondul Local din PNRR, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele de finanțare semnate vizează:

  • investiții în mobilitatea rurală verde a comunei Focuri (jud. Iași), prin achiziționarea de mijloace de transport public nepoluante – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Miroși și Căldăraru (jud. Argeș) – 2.929.006,50 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Dobrotești, Ciolănești și Zâmbreasca (jud. Teleorman) – 2.929.006,50 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Hârsești (jud. Argeș) și Corbu (jud. Olt) – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante prin parteneriatul format între comunele Stolnici, Lunca Corbului și Săpata (jud. Argeș) – 4.393.509,75 lei;
  • achiziționare de microbuze electrice pentru comunele Orodel și Vela (jud. Dolj) – 2.929.006,50 lei;
  • modernizarea și extinderea transportului public de călători prin achiziționarea de autobuze electrice în municipiul Bârlad – 8.540.982,95 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante în orașul Zărnești (jud. Brașov) – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de vehicule nepoluante în comuna Rodna (jud. Bistrița-Năsăud) – 2.929.006,50 lei;
  • realizarea transportului public electric în orașul Baia de Arieș (jud. Alba) și zona periurbană – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante în comuna Voinești (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de microbuze electrice pentru comunele Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus (jud. Dolj) – 2.929.006,50 lei;
  • achiziționarea de microbuze nepoluante în comuna Huruiești – Dealu Morii (jud. Bacău) – 2.929.006,50 lei;
  • achiziționarea unui mijloc de transport în comun nepoluant și a unor stații de încărcare în comuna Hodac (jud. Mureș) – 1.464.503,25 lei;
  • realizarea transportului public local cu mijloace ecologice în municipiul Brad și comuna Crișcior (jud. Hunedoara) – 11.387.977,27 lei;
  • achiziționarea unui microbuz nepoluant și a unui punct de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Ciohorăni (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei;
  • transport public local cu mijloace ecologice în orașul Mioveni și comuna Davidești (jud. Argeș) – 10.216.374,67 lei;
  • achiziționarea unui microbuz care să deservească comunitatea comunei Gherghița (jud. Prahova) – 1.171.602,60 lei;
  • achiziționarea unui microbuz nepoluant în comuna Răchiți (jud. Botoșani) – 1.464.503,25 lei;
  • transport verde în Zona Urbană a municipiului Oltenița – 14.234.971,59 lei;
  • implementare transport public în orașul Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj), prin achizitionarea de autobuze nepoluante – 8.540.982,95 lei;
  • achiziționarea unui mijloc de transport în comun nepoluant și a unor stații de încărcare în comuna Solovăstru (jud. Mureș) – 1.429.355,17 lei;
  • achiziționarea unui microbuz nepoluant utilizat în scopuri comunitare pentru comuna Râu de Mori (jud. Hunedoara) – 1.464.503,25 lei;
  • achiziționarea de mijloace de transport nepoluante în Zona Metropolitană Brașov – 33.027.477,29 lei;
  • achiziționarea unui microbuz nepoluant în scop comunitar în comuna Mironeasa (jud. Iași) – 1.464.503,25 lei.
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorRecomandările pompierilor pentru sezonul rece