La data de 6 august, bărbatul de 32 de ani din Vaslui care este cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 3 august, vasluianul ar fi condus un autoturism pe DJ 248 C, în comuna Ciurea şi ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe cupolă.
În urma impactului bărbatul a fost rănit, iar din verificările efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.