În primele  zece luni ale anului 2018, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Vaslui au fost încadrate în muncă 4.167 persoane, dintre care 1.676 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2.017 au peste 45 de ani, 951 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 548 au între 25 și 35 de ani, iar 651 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.255 provin din mediul urban, iar 1.912  persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (1.627), urmate de cele cu studii gimnaziale (1.169). Numărul celor cu studii primare este de 115, numărul celor cu studii liceale și postliceale este de 1.004  iar cei cu studii universitare sunt în număr de 164.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Articolul precedentPufuleți cu aromă de tutun la Albița
Articolul următorLapte și miere în școlile vasluiene