Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, cu dublă cetățenie, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul. 

 

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de ieșire din țară, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, cu cetățenie română și R. Moldova, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă. 

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deţine  permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză. 

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că avea cunoștință despre faptul că pentru a conduce ansamblul rutier în cauză are nevoie de permis de conducere valabil pentru categoria „E”, dar a considerat că nu e o încălcare gravă  a legii penale.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedent1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorRealitatea de lângă tine – Miron Pană este un tată singur care își crește cu greu copilul de 12 ani