Accident deosebit de grav petrecut în timpul nopții, pe Drumul European 581, în apropiere de localitatea Bădeana din județul Vaslui, în care au fost implicate trei autoturisme. A fost activat Codul Roșu de intervenție.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 02:00. La fața locului au fost direcționate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean și Descarcerare.

Conform primelor cercetări de la fața locului, un autoturism înmatriculat în județul Bacău a efectuat o depășire neregulamentară și a tamponat frontal un autoturism cu numere de București, care se deplasa din sens opus.

În urma accidentului au rezultat 12 victime, din care 4 au decedat pe loc și una la spital. Trei victime se află în continuare în stare gravă.

Șoferul autoturismului care venea din sens opus și care circula regulamentar, a decedat în urma impactului. El se întorcea din vacanță din Grecia, însoțit de familie și prieteni.

La Spitalul Municipal de Urgență din Bârlad au fost transportate 7 victime, iar una la Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

ACTUALIZARE.

  • Persoane decedate din autoturismul înmatriculat în Bacău:

Bărbat– conducătorul auto – 31 ani – Gohor (GL)

Tânără de 17 ani – Gohor (GL)

Tânără de 19 ani – Priponești (GL)

Tânăr de 26 ani – Gohor (GL)

  • Persoană decedată din autoturismul înmatriculat în București:

Bărbat – conducătorul auto – 34 ani – din localitatea Iași

  • Persoane rănite din autoturismul înmatriculat în Bacău:

Tânără de 15 ani – Priponești (GL)

  • Persoane rănite din autoturismul înmatriculat în București:

Femeie de 35 ani – Iași (IS)

Bărbat de 35 ani – Bacău (BC)

Femeie de 33 ani – Siret (SV)

Minoră de 13 ani – Iași (IS)

  • Persoane rănite din autoturismul înmatriculat în Bulgaria:

Bărbat – conducătorul auto- 35 ani – Bulgaria

Femeie de 32 ani – Bulgaria

„Apelul la 112 s-a efectuat la ora 01:47. Evenimentul rutier s-a produs la ieșirea din municipiul Bârlad spre localitatea  Badeana, comuna Tutova. Au fost implicate 3 autoturisme iar în urma producerii accidentului 5 persoane și-au pierdut viața iar alte 7 au fost vătămate. Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în județul Bacău a efectuat o depășire neregulamentară, depășind un autoturism înmatriculat în Bulgaria, ocazie cu care a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un auto înmatriculat în București. A fost activat planul roșu de intervenție iar traficul auto a fost deviat pina la ora 05.00 pe DN 11A / DJ243 ruta Barlad – Ivești – Tutova”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări și a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentTrei biserici din Vaslui vor fi sprijinite de Primărie
Articolul următorMirela Lavric a dat echipamentul sportiv pe rochia de mireasă