Azi-noapte,  pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, în zona benzinăriei MOL.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui. 

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, persoanele implicate în accident fiind autoevacuate, conștiente și cooperante. Persoanele în cauză au fost evaluate, patru dintre acestea acuzând dureri abdominale și ale membrelor.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentNoi acuzații de dopaj pentru Simona Halep! Sportiva româncă este acuzată de a doua încălcare a reglementărilor antidoping
Articolul următorGrevă generală, luni, în Educație. Ministerul Educaţiei a transmis că se fac toate demersurile pentru a nu se ajunge la protest