Miercuri, 28 iulie a.c., ora 21:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Banca, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 245 D, în localitatea Unțești, comuna Bogdănești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui.

  Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDosar penal pentru un bărbat din Tătărăni. Ce a făcut acesta
Articolul următorRomânia este împărțită, în continuare, între căldură și vijelii – HARTA extremelor