Locuitorii din cinci sate componente ale comunei Lunca Banului au scăpat de noroaie.

În total au fost modernizați 6 km de drum. Este vorba despre drumul comunal care leagă satul Broscoșești de drumul național Huși-Murgeni, precum și pe mai multe străzi din Oțetoaia.

Primarul comunei, Dănuț Tofan, este cel mai fericit, fiind prima investiție finalizată de când a preluat mandatul: ”Sunt foarte fericit, pentru că este primul meu proiect, la primul mandat de primar. Drumul deservește cinci sate și duce către cimitir. Oamenii sunt mulțumiți. Acest drum este așteptat de 20 de ani”.

Președintele CJ, Dumitru Buzatu, a ținut să precizeze că procesul de modernizare a zonei rurale, care a început după anul 2000, s-a extins și a ajuns și la Lunca Banului.

”Sunt câteva realizări notabile în întreg județul. E vorba de 200 km de drumuri sătești și comunale, e vorba despre 200 km de drum județean, care au fost asfaltate. La asta se adaugă aducțiunile de apă, se adaugă școlile, dispensarele și multe alte obiective, care au fost realizate prin PNDL”, a conchis Dumitru Buzatu.

Este prima investiție finalizată prin PNDL 2 la nivel de județ, constructorul, o firmă din Huși, finalizând lucrările într-un an și două luni.

Articolul precedentAccident: un șofer din Vaslui implicat într-un accident în județul Buzău
Articolul următorUn vasluian a murit carbonizat într-un incendiu