Decizie crucială, ASTĂZI, privind pensiile speciale! Banca mondială este așteptată să prezinte raportul final cu privire la veniturile pensionarilor de lux din România. Opoziția spune că instituția propune ca magistrații să aibă o vechime de 35 de ani pentru pensie. Însă proiectul de lege care ar trebui să aducă aceste modificări pare de neatins și ținut la raft, în Parlament. Între timp, pensionarii de rând o duc tot mai greu și sunt extrem de revoltați că ei primesc câteva sute de lei pe lună, pe când pensionarii speciali au și peste 20 de mii de lei. 

 

Pensia minimă în România este puțin peste o mie de lei, iar oamenii se descurcă tot mai greu. Revolta este cu atât mai mare cu cât pensionarii speciali au venituri uriașe.

Reforma pensiilor speciale ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, însă și acum este „la sertar”, în Parlament. Autoritățile dau asigurări că nu riscăm să pierdem bani europeni. Între timp, este așteptat ASTĂZI SAU MÂINE raspunsul Bancii mondiale cu privire la pensile speciale din Romania.

Opoziția spune că Banca Mondială și Comisia Europeană sunt nemulțumite de proiectul legii privind pensiile speciale și că magistrații ar trebui să aibă o vechime de 35 de ani pentru pensie.

Statul roman cheltuie lunar mai bine de 140 de milioane de lei cu plata pensiilor speciale pentru cei peste 10 mii de pensionari speciali. Sunt pensii special care depasesc si 20 de mii de lei pe luna. Procurorii si judecatorii au cele mai mari venituri. Insa si parlamentarii, angajatii curtii de conturi sau diplomatii primesc cateva zeci de mii de lei pe luna. 

CÂT CHELTUIE STATUL PE SPECIALI

10.052 beneficiari/pensionari speciali

143 milioane lei/lunar

sursa: Casa Națională de Pensii

 

CÂT CÂȘTIGĂ ”SPECIALII” DIN ROMÂNIA

Pensii medii:

Procurori şi judecători: 20.159 de lei

Membrii Corpului diplomatic şi consular: 5.727 de lei

Parlamentari: 4.846 de lei

Personal aeronautic civil navigant: 11.308 de lei

Curtea de Conturi: 8.374 de lei

Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti: 4.881 de lei

sursa: Casa Națională de Pensii 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAndrew Tate renunță la aroganțe? Mesajul transmis după 43 de zile de arest: „Închideți-vă în baie fără telefon sau laptop și încercați să stați o oră”