Un bărbat din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui a fost reținut de către poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală a Poliției Municipiului Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. 

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală a Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de lovire sau alte violențe, după ce și-a agresat soția.

În urma cercetărilor efectuate,  polițiștii vasluieni au stabilit că, în ziua de 26 octombrie, pe fondul unor conflicte anterioare, bărbatul și-a lovit soția, cu un cuțit, în zona toracică – spate.

În urma agresiunii, persoana vătămată, o femeie în vârstă de 31 de ani, a suferit o plagă înjunghiată, leziune traumatică care va necesita 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Față de bărbat a fost emis un nou ordin provizoriu de protecție, pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 26 octombrie.

”Menționăm că față de acesta, a fost dispusă o măsură similară și în data de 19 octombrie a.c., însă, în fața instanței de judecată, în data de 24 octombrie a.c., persoana vătămată a precizat că nu dorește emiterea unui ordin de protecție față de soțul său. În data de 27 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore iar cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Articolul precedentSucevean reținut pentru furt calificat la Vaslui
Articolul următorVIDEO. La un pas de tragedie: un autoturism a evitat în ultimul moment impactul cu un TIR