Un copil de 10 luni, răpit astăzi din Bârlad, județul Vaslui, a fost găsit în județul Galați, la Ghidigeni.

Minorul a fost găsit grație intervenției rapide a Poliției din Galați. 

„Astăzi, 17 martie, în jurul orei 11.22, a fost sesizată răpirea unui minor, de 10 luni, din municipiul Bârlad, județul Vaslui. Din cercetări a reieșit că minorul ar fi fost luat cu forța, de tatăl său, de 31 de ani, în timp ce se afla cu mama sa, la un imobil din Bârlad, fiind introdus într-un autoturism, cu care bărbatul s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, informează Poliția Română.

În activitățile operative au fost angrenați polițiști ai Direcției Operațiuni Speciale, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Vrancea și Galați.

„La fața locului, în imobilul respectiv au intrat șeful operațiunii, respectiv inspectorul șef al I.P.J. Galați, șeful de Postului de Poliție, negociatorul din cadrul S.I.A.S.- I.G.P.R. și reprezentanta Primăriei Ghidigeni (Protecția Copilului)”, mai informează Poliția.

În urma verificărilor și a activităților specifice efectuate de polițiști, bărbatul a fost depistat în județul Galați, fiind condus la sediul Poliției, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Copilul a fost preluat de un echipaj medical, în vederea examinării și acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 martie: 6.186 de cazuri noi și 89 de decese
Articolul următorVIDEO Iohannis: Am convenit asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă