Încă de la prima oră a dimineții muncitorii de la fabrica de rulmenți din Bârlad, au intrat în grevă, deoarece, după cum susțin chiar ei, vineri nu s-a ajuns la o rezolvare a doleanțelor transmise prin liderii de sindicat.

Începând cu ora 06:30, muncitorii s-au adunat în fața Palatului Administrativ unde au discutat cu liderii de sindicat și au insistat ca cerințele lor să ajungă la directorii fabricii.

Reamintim că vinerea trecută, angajații au întrerupt lucrul și au declanșat o grevă spontană din cauză că patronatul a decis, după cum spun greviștii, să le taie sporurile de vechime, zile din concediul de odihnă, tichetele de masă și ajutorul pentru înmormântare.

De asemenea sindicatul muncitorilor a cerut o mărire de 25,8 % iar conducerea turcă a oferit 4,6%.

Articolul precedentAccident feroviar la limita dintre județele Vaslui și Galați
Articolul următorLMK, regina voleiului vasluian