Militarii sărbătoresc vineri, 25 octombrie, Ziua Armatei Române. Cu această ocazie, la Bârlad, va avea loc o serie de manifestări dedicate acestei zile. Totodată, cu prilejul acestui eveniment aniversar, în perioada 16-24 octombrie, au avut loc competiții sportive la care au participat loturile din structurile militare ale M.A.I. și Poliției Locale Bârlad.
Astăzi, în sala mare a Cercului Militar Bârlad, începând cu ora 14:00, se desfășoară un simpozion dedicat Zilei Armatei Române.
Manifestările dedicate Zilei Armatei se încheie în data de 25 octombrie, cu o serie de activități ce se vor desfășura în garnizoanele Bârlad și Vaslui, după următorul program:
- CEREMONII MILITARE de depunere de coroane, defilarea gărzilor de onoare și prezentarea de alocuțiuni cu ocazia Zilei Armatei României. Activitățile se vor desfășura între orele 09.30-10.30 la Monumentul Eroilor din fața Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Municipiul Vaslui și la Monumentul Eroilor Neamului din Municipiul Bârlad, în intervalul orar 14.00-15.00;
- ADUNARE FESTIVĂ cu militarii din garnizoană, în cadrul căreia se vor premia câștigătorii competițiilor sportive. Activitatea se va desfășura în sala de spectacole a Cercului Militar Bârlad, începând cu ora 15.00;
- SPECTACOL FESTIV dedicat Zilei Armatei României, care va avea loc în sala de spectacole a Cercului Militar Bârlad, începând cu ora 15.30;
- PREZENTARE DE TEHNICĂ pe platoul de lângă Cercul Militar Bârlad. Între orele 10.00-16.00, cetățenii Municipiului Bârlad sunt invitați să viziteze expoziția de tehnică și echipamente militare din dotarea unităților militare;
- RETRAGEREA CU TORȚE. Activitatea se va desfășura începând cu ora 19.00 pe itinerariul: intrarea de sud a Grădinii Publice- Bulevardul Republicii- Primăria Bârlad- Monumentul Eroilor Neamului- cazarma Regimentului 52 Artilerie Mixtă.