Vârstnicii din comuna Albești a fost chemați de autoritățile locale să petreacă la Sărbătoarea Toamnei. Evenimentul este organizat de zece ani, iar cei prezenți s-au bucurat de preţuirea primarului Monica Amanci, dar şi de câteva clipe de muzică autentică.

Peste 300 de personae, tineri și bătrâni, au păşit pragul căminului cultural din satul Albești, pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

”Este o sărbătoare dragă sufletului meu, fiindcă avem datoria să ne arătăm recunoștința şi respectul cuvenit celor care au contribuit de-a lungul vieţii la realizarea socio-economică și culturală a comunității noastre. Le doresc tuturor, celor care ne pot fi părinţi sau bunici, bucurie în suflet, puterea de a depăşi cu înţelepciune provocările zilelor noastre”, a declarant primarul Monica Amanci.

Devenită deja tradiţie, premierea cuplurilor care au jumătate de secol de trai în comun, a fost şi anul acesta printre priorităţile autorităților din Albești.

”Din păcate, de la an la an avem tot mai puțin cupluri care ajung la 50 de ani de căsnicie. În acest an, avem doar 4 perechi, care reprezintă un model pentru generațiile mai tinere. Merită toată atenţia şi aprecierile noastre”, a mai spus Monica Amanci.

Cele patru cupluri sărbătorite au primit din partea edilului câte o diplomă, o floare şi un mic cadou.

Sărbătoarea Toamnei a fost și un prilej de a prezenta un bilanț al activității Primăriei: ”Cu 21 de km de asfalt și toate școlile noi, în care copiii noștri pot învăța în condiții decente, cu un contract semnat pentru modernizarea dispensarului uman și alte proiecte ce sunt gata să înceapă, Albeștiul a căpătat o nouă înfățișare. De aceea pot spune că, administrativ, mă pot declara mulțumită. Sufletește, sunt la fel de mulțumită și împlinită, astăzi când sunt bunică pentru doi nepoți și mă bucur de o familie frumoasă care mi-a fost, de fiecare dată, alături și datorită căreia am rezistat în tot acest timp”.

Sărbătoarea Toamnei s-a terminat cu un maraton artistic, Nadia Duluman, Constantin Bahrim, trupa Chihlimbar și membrii ansamblului folcloric al Clubului Pensionarilor Vaslui oferind un spectacol de zile mari.

Articolul precedentVasluian oprit în trafic cu focuri de armă
Articolul următorIncendiu la un apartament din Bârlad din cauza unei țigări uitate aprinse