Explozie de popularitate pe TikTok! ALTOO, pe numele său real George Alexandru Aldea, DJ și producător de muzică afro house, a lansat piesa „Numai Una” alături de Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, și rezultatul este un adevărat fenomen viral!
În doar prima lună de la lansare, piesa a adunat peste 20 de milioane de vizualizări pe TikTok, devenind una dintre cele mai ascultate și folosite melodii de pe platformă. Beat-ul modern, influențele afro și vocea emblematică a lui Alin Oprea s-au îmbinat perfect într-un hit care traversează generațiile.
Utilizatorii rețelei sociale au creat mii de clipuri, dansuri și provocări inspirate de „Numai Una”, transformând piesa într-un adevărat trend. ALTOO confirmă astfel că este unul dintre cei mai promițători artiști ai noii generații, reușind să aducă un suflu fresh în muzica românească.