Ministrul Muncii Marius Budăi a afirmat că salariul minim trebuie să crească în continuare, precizând însă că această mărire nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că vor fi stricate planurile de business ale mediului de afaceri.

„Am avut o discuţie şi la sfâşitul lui decembrie 2022, am avut o hotărâre de Guvern, am discutat cu partenerii sociali în Consiliul Naţional Tripartit, unde s-a crescut salariul minim de la 2550 la 3000 de lei, cu 200 de lei în cadrul celor 3.000 de lei nefiscalizaţi, a înţeles şi statul să vină în sprijinul mediului privat cu această măsură plus cu discuţiile pe care le-am avut cu partenerii sociali din domeniul construcţiilor s-a ridicat salariul în construcţii de la 3.000 la 4.000, consider că salariul minim trebuie să crească, să fie o creştere în continuare, dar această creştere nu poate fi de pe o zi pe alta pentru că stricăm planurile de business ale mediului de afaceri şi aceste lucruri trebuie făcute doar prin dialog cu mediul de afaceri. Vedem în acest an daca mai este oportună o creştere, din punct de vedere financiar pentru salariaţi sigur că este, dar trebuie să avem aceste discuţii, deocamdată nu se pune problema”, a afirmat Marius Budăi, întrebat sâmbătă la o televiziune de știri dacă va creşte în acest an salariul minim.
 
El s-a referit şi la legea salarizării din sistemul public. 
 
„Despre legea salarizării din sistemul public – suntem în discuţii cu fiecare minister în parte, agreem solicitările dumnealor, le concentrăm într-un material, facem o analiză de impact împreună cu Banca Mondială, avem o linie de dialog ulterioară şi o direcţie de mers pornind de la legea 153, de la analiza pe legea 153 după care declanşăm discuţiile cu partenerii sociali, cu sindicatele pentru că aşa este normal să avem partenerii sociali într-adevăr parteneri în această reformă”, a explicat ministrul Muncii.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentȘeful ANAF cere modificarea URGENTĂ a Codului Fiscal
Articolul următorAlimentul-medicament. Efectul incredibil al unei anumite murături asupra organismului – E singura cu asemenea beneficii