Ediție bombă, joi seara, a emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS. Jurnalista Anca Alexandrescu a continuat seria dezvăluirilor incendiare privind caracatița de la OMV Petrom, cu accent pe Alexandru Maximescu, vicepreședintele companiei austriece, cu care a încercat joi dimineață să aibă o discuție în cadrul căreia să afle răspunsuri la cele mai arzătoare întrebări ale momentului legate de privatizarea Petrom, dar care a trimis-o sec „la Biroul de presă”. Pas cu pas, Anca Alexandrescu a arătat de ce este acesta o „piesă de puzzle” extrem de importantă în demersul jurnalist început odată cu prezentarea, în exclusivitate, a contractului de privatizare al Petrom, în edția din 22 ianuarie a „Culiselor Statului Paralel”. 

„Dl Alexandru Maximescu e director la OMV din 2012. In 2015, desi era director, a depus declaratie de avere ca ofiter al MAI.

 Imagine

Cum e posibil asa ceva? Am proba clara ca la acea vreme era director la OMV. Cum e posibil asa ceva? As fi vrut sa ii pun intrebarile direct, dar m-a trimis la Biroul de presa. 

As fi vrut sa il intreb astazi ce l-a recomandat ca dupa ce a terminat Facultatea de Studii Politice Babes Bolyai din Cluj sa vina consilier la MAI, condus la acea vreme de Vasile Blaga, si apoi sa ocupe o pozitie importanta, la doar 27 de ani, de consilier la Reprezentanta Permanenta a Romaniei in cadrul UE, de la Bruxelles, unde a reprezentat tara noastra in negocierile privind aderarea la Schengen. 

Sotia sa, care a urmat si ea studii in afara tarii, a ajuns la cabinetul europarlamentaruului Marian Jean Marinescu apoi, cand a revenit la Bucuresti, a ajuns secretar la Ambasada Austriei in Romania. Ulterior, ea a ajuns la scoala privata Deutsche Schule din Bucuresti, care a primit teren gratuit de la OMV. Vorbim de o suprafață de peste 2 hectare. Cum e posibil asa ceva? Sunt atatea semne de intrebare, atatea intrebari la care trebuie raspunsuri”, a afirmat Anca Alexandrescu, in debutul editiei de joi seara a emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS.

„Acesta om e astazi vicepresedintele OMV. Cine ne-a blocat aderarea la Schengen”?, a intrebat, retoric, jurnalista. 

Pe de alta parte, Anca Alexandrescu a afirmat ca reprezentantii OMV au mintit in legatura cu plata taxei de solidaritate de 1 miliard de euro catre statul roman. 

„Au si mintit azi (in conferinta de presa – n.r.). Spun ca nu se incadreaza la taxa de solidaritate si ca nu vor plati. Dar au introdus o nuanta extrem de interesanta. Au spus ca daca ANAF-ul va sustine ca trebuie sa faca altfel, o vom face (sa plateasca taxa – n.r.), o vor face.

Aici este nuanta despre care va vorbeam. Aici este chichita. Eu va reamintesc ca redeventele se stabilesc in functie de pretul de referinata de la Bursa. Pretul de referinta pe care ei il declara la productia pe care o au – 20 miliarede lei. La aceasta estimare de cost se platesc redeventele. 

Ei vin insa si spun, declara la ANAF in contabilitate doar 7 miliarde de lei ca fiind cost de productie. Pe acest motiv, calculul facut de ANAF a fost respins la Ministerul Finantelor si i-au trimis sa calculeze din nou baza corecta de impozitare. De aici intervine nuanta de astazi (joi – n.r.)a celor de la OMV”, a aratat jurnalista. 

Reamintim că, potrivit bilanțului făcut public, joi, de reprezentanții companiei, OMV Petrom a obținut un profit net de 10,3 miliarde lei anul trecut, în creștere cu 260% față de 2021, când obținuse doar 2,86 miliarde de lei. 

Articolul precedentDieta cu lămâie și ghimbir. Cum se ține corect
Articolul următorSe strică vremea – Vine gerul peste România – Anunțul meteorologilor