Fetiţa care salvează vieţi, după moartea sa, prin donarea de organe, a ajuns în stare gravă la spital după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor. Cel mai tânăr donator de organe din acest an din Zăpodeni, județul Vaslui, o fetiţă în vârstă de 13 ani.

Fata de 13 ani a ajuns în stare gravă, luni – după ce s-a spânzurat de o scară la ferma familiei, aflată în apropiere de municipiul Vaslui -, la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Iași, la Spitalul de Copii. În ciuda eforturilor medicilor, fata nu a mai ieșit din Secția de Antestezie și Terapie Intensivă și a murit în cursul zilei de sâmbătă.

După cinci zile în care s-a luptat să trăiască, fata s-a stins la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Părinţii copilului au fost de acord să salveze alte vieţi, donând corneea, rinichii şi ficatul. Astfel, la Iaşi a avut loc prima prelevare de organe din acest an realizată de la un copil.

„A fost un donator, copil de 13 ani, de la care s-au prelevat ficatul, rinichii și corneea, toate organele rămân la Iași. Este al șaselea transplant hepatic care se efectuează la noi în acest an și al 30-lea transplant hepatic din momentul acreditării Centrului hepatic Iași. Toate operațiile de transplant sunt în derulare”, a declarat dr. Raluca Neagu, coordonator al Centrului de Transplanturi Regional Iași.

Rinichii copilei au ajuns la două paciente. „Una dintre acestea are 45 de ani, este din Iași și face dializă din 2017. A doua are 40 de ani, este din Galați și a fost diagnosticată de la vârsta de 9 ani cu diabet zaharat de tip 1”, a declarat dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentDoar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
Articolul următorSCANDAL în PNL Bârlad: membrii partidului îndemnați să nu se prezinte la alegerile de mâine