Măsura a fost luată ca urmare a deciziei gigantului rus Gazprom de a sista livrările de gaze către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025.

Parlamentul Republicii Moldova a încuviințat, joi seară, impunerea stării de urgenţă la nivel naţional pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie.

Măsura a fost luată ca urmare a deciziei gigantului rus Gazprom de a sista livrările de gaze către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, notează Radio România Actualități.

56 din cei 101 parlamentari au răspuns favorabil apelului lansat de premierul Dorin Recean, care a declarat că acesta „a fost un vot pentru a pune capăt şantajului cu gaz de la Moscova”.

Republica Moldova primeşte aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia, printr-o centrală din Transnistria, care furnizează cea mai mare parte a energiei electrice pentru întreaga ţară.

Oprirea livrărilor de gaze către Gazprom ar putea provoca o criză umanitară în regiunea trasnistreană, a spus premierul.

„Această iarnă trebuie să fie ultima iarnă din istoria țării în care să mai putem fi amenințați energetic. Noi am scăpat de șantajul de gaze pe malul drept, iar de cel energetic vom putea scăpa odată cu finalizarea liniei de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești”, a punctat Dorin Recean, citat de Radio Chișinău.

Republica Moldova rămâne vulnerabilă din punct de vedere energetic, depinzând în mare măsură de achiziţiile de electricitate de la centrala de la Cuciurgan, situată în stânga Nistrului, în zona controlată de autorităţile separatiste.

În eventualitatea în care concernul rus Gazprom va sista livra gazelor către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie, decizia va afecta întreprinderile şi populaţia din stânga Nistrului. Pe malul drept al râului, potrivit experţilor, autorităţile vor fi nevoite să procure necesarul de electricitate de pe piaţa internaţională la costuri mai mari.

Articolul precedentA MURIT NICU SÂRGHEA, TOBOȘARUL TRUPEI VUNK. AVEA DOAR 48 DE ANI
Articolul următorCONTESTAȚIILE LA CONTROLUL JUDICIAR DISPUS ÎN DOSARUL LUI HORAŢIU POTRA, JUDECATE VINERI DE TRIBUNALUL PRAHOVA