La data de 19.01.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 și până în prezent, inculpații au desfășurat activităţi de procurare, depozitare şi vânzare către consumatori de pe raza județelor Iași și Vaslui, a unor droguri de risc și mare risc (cannabis și pastile ecstasy).
La data de 19.01.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vaslui au efectuat un număr de 15 percheziții domiciliare, pe raza județului Iași, în urma cărora a fost descoperită o cultură indoor de cannabis și au fost ridicate aproximativ 900 de grame de cannabis și fragmente de plante de cannabis, semințe de cannabis, 4 cântare electronice ce prezentau urme de cocaină și THC, 8 grindere, componente ale instalației destinate culturii indoor (lămpi, termometre, ventilatoare, etc.), diverse sume de bani și alte bunuri de interes operativ, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.
În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul BCCO Iași și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Articolul precedentCulisele statului paralel | Valer Blidar, Astra Vagoane Arad: Este o prevedere în Codul Muncii care nu folosește nimănui
Articolul următorOtravă la cutie: Iată ce conţin, de fapt, energizantele şi ce efect au asupra sănătăţii