Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a fost depistat conducând  un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

 

În data de 28 septembrie a.c, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară,  un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz şi o remorcă, cu masa totală maximă autorizată de 4.325 de kilograme.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „BE”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentPerspective sumbre pentru moneda națională în lupta cu euro. Va depăși 5 lei la cursul oficial BNR
Articolul următorUn nou apel Start ONG pentru proiecte comunitare în domeniile educație, sănătate, social, mediu și cultură