Conform Legii Insolvenței Persoanelor Fizice, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) consiliază cetățenii aflați în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluționeze impasul financiar în care se află. 

Așa cum prevede legea, insolvența este acea situație în care o persoană nu mai dispune de banii necesari pentru a-și achita datoriile (rate bancare, impozite, restanțe la asociațiile de proprietari) și înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile.

Angajații Direcției de Insolvență, din cadrul ANPC, oferă consultanță gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiție de bază și iî consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situația în care se regăsesc aceștia:

• Procedura pe baza planului de rambursare
• Procedura prin lichidare de active
• Procedura simplificată de insolvență. 

Fiecare dintre aceste tipuri de insolvență sunt în avantajul debitorilor deoarece, pe parcursul derulării acestora, există o protecție față de creditori, și anume:
• Sunt suspendate executările silite asupra bunurilor și veniturilor
• Este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităților
• Este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislației în vigoare (coșul minim de cumpărături). 

Persoanele interesate se pot prezenta la sediul ANPC sau la comisariatele din teritoriu si vor fi consiliați cu privire la alegerea unei proceduri ce poate fi urmată de aceștia, la modul în care trebuie să fie întocmit dosarul ce trebuie depus spre aprobarea Comisiilor Teritoriale de Insolvență și, nu în ultimul rând, la explicarea modului de completare a cererii de intrare în insolvență.

ANPC îndeamnă cetățenii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții a situației sau să consulte informațiile, pe acestă temă, de pe site-ul instituției, www.anpc.ro.

Articolul precedentZile libere plătite pentru părinți! Vezi în ce condiții se acordă
Articolul următorInformare de presă privind situația COVID-19 în județul Vaslui