Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunţat, sâmbătă, reluarea activităţii de la Consulatul României din Los Angeles

Potrivit MAE, „autorităţile locale americane au informat reprezentanţii Consulatului General al României la Los Angeles asupra faptului că zona în care se află clădirea oficiului consular este în siguranţă, cu menţiunea că nu sunt excluse noi avertismente de evacuare, în cazul în care situaţia o va impune”.

Solicitările consulare pot fi preluate în regim normal la ghişeele oficiului consular.

Conform datelor furnizate de autorităţile americane, calitatea aerului din Los Angeles este scăzută, din cauza fumului degajat de incendiile de proporţii. Riscul apariţiei de noi focare de incendiu rămâne crescut.

Aproape o mie de deținuți din închisorile Californiei sunt mobilizați în lupta cu flăcările.

MAE le recomandă cetăţenilor români care se află sau intenţionează să călătorească în nord-vestul ariei metropolitane Los Angeles, să respecte instrucţiunile autorităţilor, iar în situaţia în care se află în pericol iminent, să apeleze numărul unic de urgenţă 911.

Bilanțul dezastrului a urcat la 11 decese.

La acest moment, peste 150.000 de oameni rămân sub ordine de evacuare, potrivit Radio România Actualități.

Articolul precedentANCA TODONI, ELIMINATĂ ÎN PRIMUL TUR LA AUSTRALIAN OPEN
Articolul următorPOLO: UNGARIA ŞI SPANIA, ÎN FINALA CUPEI MONDIALE