Filiala judeţeană Vaslui a Fundaţiei Salvaţi Copiii redeschide programul de tip Şcoală după Şcoală pentru copiii rămaşi singuri acasă, după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate.

De asemenea, alţi peste 200 de copii cu părinţii plecaţi peste hotare si persoanele în grija cărora rămân, îndeosebi din comunităţi rurale, vor beneficia de servicii de informare si consiliere.

În judeţul Vaslui sunt câteva mii de copii afectaţi de migraţia economică a părinţilor în afara ţării. Rolul programului Şcoală după Şcoală este de a-i sprijini pe aceşti elevi.

”Dată fiind lipsa părinților, organizația Salvați Copiii își permite să compenseze absența părinților. Suntem în al cincilea an de când implementăm acest program. În acest an, peste 50 de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, elevi la Liceul ”Nicolae Iorga” din Negrești, sunt incluși în program. Ei beneficiază de suport educațional, psihologic și social”, a declarat preşedintele Filialei judeţene a Fundaţiei Salvaţi Copiii, Vasile Mariciuc.

De la iniţierea programului dedicat copiilor rămaşi singuri acasă, peste zece mii de copii şi adulti au beneficiat de suport, cu sprijinul unor echipe multidisciplinare formate din asistenţi sociali, psihologi şi cadre didactice.

Articolul precedentHC Dobrogea Sud Constanța-CSM Vaslui, miercuri, ora 18
Articolul următorMuzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la un nou film din cadrul proiectului KineDok