Generalii Serviciului Român de Informații dau la schimb spionajul pe afaceri și reușesc să își genereze venituri de milioane de euro pe an.

Este o tactică de care s-au folosit, printre alții, Florian Coldea și Dumitru Cocoru. După pensionare, cei doi au cochetat cu ingineria și consultanța tehnică, iar recent firma lor a primit aprobarea să poată desfășura activități didactice cum ar fi cursuri de limbi străine, IT sau religie. Societatea a fost deschisă în 2020, iar într-un an a ajuns la un profit net de 4,3 milioane de euro. Tot Coldea și Cocoru mai dețin o companie de imobiliare ce a înregistrat în doar 3 luni un profit de peste jumătate de milion de lei. Ulterior s-au extins și activează și în domeniul asigurărilor și fondurilor de pensii, fac consiliere pentru investiții și intermedieri credite bancare pentru persoane juridice.

În același timp, Virgil Ardelean, fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă prosperă în afaceri alături de fiul său, Alin. Firma lor care se ocupă cu investigații are deja 12 ani de activitate. În 2021 a înregistrat venituri de 3,6 milioane de lei net. Iar din august 2022 Virgil Ardelean, poreclit „Vulpea”, și fiul său se ocupă și cu închirieri sau leasing de mașini. Prin această societate, ”Vulpea” mai operează o firmă care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară.

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a trecut în rezervă în 2018 și tot atunci a intrat în mediul privat. Dumbravă și-a deschis o firmă de consultanță pentru afaceri și management, un business care îi merge excelent. Potrivit celor de la Fanatik, în 2021 el a declarat o cifră de afaceri de 4,6 milioane de lei și un profit net de 3,6 milioane de lei.

Petre Tobă, fostul ministru al afacerilor Interne, s-a asociat cu generalul SRI Viorel Adrian Stan și cu un fost secretar de stat, Călin Rosan, într-o companie care se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. Tobă deține 60% din părțile sociale, iar ceilalți doi au câte 10%. Restul de 20 de procente îi revin soției fostului ministru. Firma celor 4 are în total 5 angajți și a fost înființată în anul 2018, iar anul trecut, business-ul a înregistrat o cifră de afaceri de 832.000 de lei și un profit de aproape 260.000 lei.

Generalul Elena Istode, poreclită Anaconda, apare și ea ca unic asociat la o firmă înființată în 2020. Societatea are ca obiect de activitate ”consultanță pentru afaceri și management”. Elena Istode a atras 655.000 de lei în firma ei, anul trecut, din care a reținut un profit net de 621.000 lei, conform FANATIK.

Iar Virgil Măgureanu, ajuns la 81 de ani, are mai multe afaceri deschise, însă prea puțină putere să se ocupe de ele. Cam toate business-urile în care s-a implicat fostul șef al SRI sunt oprite sau sunt în reorganizare judiciară. Este și cazul unei societății care vindea legume și care nu a mai avut activitate din 2017. Firma a ajuns la datorii de 15,8 milioane lei.

Fiul fostului general SIE, Mihail Bichir, a fost asociat în urmă cu mai mulți ani în firma românească Danubia Global INC SRL despre care chiar și presa de peste Ocean a auzit. Societatea ar fi fost implicată în uciderea a trei civili irakieni în 2006. Tot Bogdan Valentin Bichir a mai fost asociat cu patru generali din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale într-o firmă, TSS Grup ce o mai avea asociată și pe Elena Maria Rotaru, despre care s-a scris că ar fi fiica fostului generalul SIE Constantin Rotaru, un apropiat al lui Dan Voiculescu.

Și Transgaz a părut a fi un loc călduț pentru câțiva ofițeri SRI. Ion Sterian, directorul general, s-a înconjurat de ei pentru a-și păstra funcția.

Generalul SRI în rezervă, Marius Stoica, fostul șef al acoperiților SRI, a devenit consilierul directorului general Transgaz. Chestorul în rezervă, Nelu Pop, a fost șef al Poliției de Frontieră și al Inspectoratului pentru Imigrări. Din 2016 este consilier al directorului general Transgaz. Vasilica Grăjdan, soția directorului RAAPPS Marius Grăjdan, a devenit șefa unei direcții tot din cadrul Transgaz. Iar Maria Davidoiu, soția lui Eugen Davidoiu, fost şef la TAROM, a devenit șef birou Achiziții în societății de transport gaze. Tot la Transgaz a deținut funcția de director adjunct și Sergiu Lascu, fratele fostei șefei DNA, Laura Codruța Kövesi.

CUM A FOST TRANSGAZ ACAPARAT DE OFIȚERI SRI

MARIUS STOICA – General SRI (R) – consilier director general TRANSGAZ
NELU POP – Chestor (R) – consilier director general TRANSGAZ
VASILICA GRĂJDAN – soția directorului RAAPPS – șefa Direcției Planificare și Organizare Resurse Umane TRANSGAZ
MARIA DAVIDOIU – soția fostului șef TAROM – șef birou Achiziții TRANSGAZ
SERGIU LASCU – fratele Laurei Codruța Kovesi – director adjunct TRANSGAZ
sursa: bugetul.ro

Și Transelectrica a avut în trecut legături cu firmele unor generali SRI în rezervă. Un consorțiu din trei firme de montare a sistemelor de securitate a câștigat contracte în valoare de 55 de milioane de euro, fiind singurul care a depus oferte în cadrul licitațiilor. În spatele acestor contracte stătea societatea Rasirom, o regie a SRI, care acorda consultanță Transelectrica. Relatia dintre Rasirom si Transelectrica a început în 2005, când șef la Rasirom era generalul SRI Nicolae Ionescu, iar soția lui era director financiar la Transelectrica.

La Romgaz… aceeași poveste! Compania este în subordinea ministerului energiei, iar în urmă cu 2 ani, fostul ofițer SRI, Sorin Prioteasa, dezvăluia că ministrul Virgil Popescu avea un consilier personal care provenea din structurile SRI.

O altă firmă a fiilor unor foști ofițeri SRI s-a abonat la contracte cu statul român. Potrivit bugetul.ro, firma de pază TMG Guard SRL a beneficiat, de la începutul anului 2022 de zeci de contracte cu Poliția Română, Casa de Pensii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Apele Române sau cu primării. Firma este deținută de fii a doi foști ofițeri SRI Gorj: Victor Nicolae Mecu și Marian Alexandru Niculescu.

Legături serioase cu serviciile am găsit și la un eveniment de familie. George Simion a dorit spectacol la nunta sa, dar în schimb a primit câteva dezvăluiri incomode. Principalul sponsor al evenimentului său a fost Romaqua Group, o companie care are în conducere foști generali SIE. Unul dintre ei este Ioan Păun, fost consul în China. Iar principalul consilier al patronului de la Romaqua Group este Ică Voinea, omul care a stat în spatele Vioricăi Dăncilă când ocupa fotoliul de premier. La nunta lui George Simion s-a consumat bere de la una din fabricile Romaqua Group, unde director este Ioan Păun, fost general SIE.

Articolul precedentCâine blocat într-un gard, salvat de pompierii vasluieni
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Anca Alexandrescu: „Rareș Bogdan este unul dintre cei pe care Eduard Hellvig îi arată cu degetul”