La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, fiecare alegătorul prezintă actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator care preia şi introduce datele personale ale alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

            Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau  documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, cu respectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului de votare.În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare. După identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.

            Alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află  membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară.

            Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”.

            Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora.

            După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate

            IMPORTANT!

            Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secţii de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne. în aceste cazuri votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de preşedintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă, copia listei electorale complementare sau de pe lista suplimentară existente la secţia respectivă. Extrasul se semnează de către preşedinte şi se ştampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţie.

            Şi în cazul utilizării urnei speciale, pot vota numai persoanele care domiciliază în localitatea în care se află secţia de votare!

            În ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.             Echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători menționate anterior.

            Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte.

            Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă de alegător.

            Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.

            Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal.

            Ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.

            În cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective.

            Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.

Articolul precedentALEGERI LOCALE 2020. Cum trebuie să pui ștampila pe buletinul de vot și când este considerat votul NUL
Articolul următorBilanț Covid-19: 1.059 infectați, 1.520 de vindecați, 45 decedați! În ATI sunt internați 496 de pacienți. Vezi situația în județul tău