Deputatul UDMR Biro Rozalia, preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, a declarat luni că a propus recent, în cadrul Forumului economic de la Karpacz, Polonia, înfiinţarea unui brand al Munţilor Carpaţi.

„Eu am menţionat în această conferinţă că, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, prin proiectele mari Via Carpatia şi Rail-2-Sea, avem nevoie de dezvoltarea unui brand al Carpaţilor, care să nu fie doar al României, ci al tuturor ţărilor care au Munţii Carpaţi în arealul lor geografic. Brandul Carpaţi să fie astfel dezvoltat încât să păstrăm identitatea culturală, tradiţiile şi specificul fiecărei ţări în parte, dar, pe de altă parte, să ne sprijinim nu numai pe nivel parlamentar şi guvernamental, ci şi pe o iniţiativă a sectorului privat, civil, ca să dezvoltăm o mentalitate a cetăţenilor din Carpaţi şi să fim mândri de bogăţia naturală de care dispunem”, a spus, într-o conferinţă de presă, Biro Rozalia.

Forumul economic, ce se ţine de 30 de ani în Polonia, a avut loc în perioada 6 – 8 septembrie, în oraşul Karpacz, la care au participat în jur de 3.000 de parlamentari, pe sute de paneluri. Discuţiile s-au purtat pe teme foarte variate precum: Cetăţeni tineri pentru viitorul Europei, Noi provocări în politica internaţională, Statele Unite – Europa – Rusia – China sau Diplomaţia parlamentară a celor trei mări.

Din delegaţia celor şase parlamentari români, deputata Biro a participat la discuţiile privind Iniţiativa celor Trei Mări şi proiectele aferente, mai multe paneluri pe această iniţiativă fiind organizate de gazdele poloneze.

Deputata a reamintit că Iniţiativa celor Trei Mări cuprinde 12 state, susţinută de SUA, de Germania şi de Comisia Europeană, având ca scop crearea şi întărirea unei platforme de colaborare pentru creşterea conectivităţii, în special de-a lungul axei nord-sud, în regiunea Europei Centrale şi de Est, în domeniile transport, energie şi digitalizare.

„Considerăm că odată ce conectivitatea în aceste trei domenii se întăreşte între cele 12 ţări participante, aceasta asigură şi o consolidare a coeziunii şi a convergenţei în cadrul Uniunii Europene. Părerea mea este că această cooperare este o oportunitate pentru o colaborare mai profundă în domeniul economic, în domeniul dezvoltării unei infrastructuri transfrontaliere şi astfel o cooperare transfrontalieră şi regională mult mai întărită”, a susţinut Biro Rozalia.

Pentru România, a precizat ea, esenţiale în această iniţiativă sunt cele două proiecte mari, Via Carpatia şi Rail-2-Sea, dar, de asemenea, şi „a lărgi această colaborare şi a sprijini parcursul european al Republicii Moldova, al Ucrainei şi al Georgiei”.

Proiectul Rail-2-Sea va asigura transportul feroviar, cu dublă utilizare civilă-militară între portul Gdansk şi portul Constanţa, care înseamnă o lungime totală de circa 2.600 de kilometri, pornind din Polonia, prin Slovacia, Ungaria şi România. Pe teritoriul ţării noastre vor fi trei coridoare care urmează să fie realizate astfel: primul traseu, până în anul 2022, al doilea, până în 2029, respectiv al treilea, 2025, a precizat Biro Rozalia. 

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentStadiul proiectului de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare
Articolul următorSimona Halep se căsătorește astăzi. Președintele Klaus Iohannis, invitat la nuntă