Diana Chetreanu și Mihai Alexandru Guțu, de la Liceul ”Mihail Kogălninceanu” (LMK) Vaslui au fost cooptați în lotul lărgit al României pentru Olimpiada de Biologie.

Cei doi elevi sunt îndrumați de profesoara Daniela Diaconu.

Diana a reușit să obțină premiul 2 și premiul special pentru cel mai bun punctaj la proba practică la faza națională a olimpiadei de Biologie, ce a avut loc la Oradea, în perioada 21-26 aprilie.

Alexandru a primit o mențiune acordată de Ministerul Educației Naționale (MEN).

“Ei s-au clasat în primele zece locuri din cei 20 de participanți. Sperăm să urce în clasament pentru lotul restrâns. Imediat după vacanța de Paște vor intra în perioada de pregătire timp de două săptămâni la Cluj, iar ulterior vor da o probă pentru selecția lotului restrâns, care va fi format din patru elevi. Ei vor reprezenta România la etapa internațională”, a declarat prof.Gianina Romașcu, inspectorul școlar de biologie.

Din lotul județean au mai făcut parte elevele Oana Mihaela Iurașcu, care a obținut mențiune MEN, și Laura Hobincu (premiu special), ambele în clasa a X-a la LMK, îndrumate de prof. Gianina Romașcu.

De asemenea, Andrada Bercea, de la Școala Gimnazială “Iorgu Radu” Bârlad, pregătită de profesoara Nicoleta Gându, a obținut mențiune MEN.

Articolul precedentAur cu echipa la Mondialele de taekwon-do
Articolul următorVasluian, în stare gravă, după ce a fost călcat de un tractor