Marți, 15 iunie 2021, ora 18:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au depistat pe drumul european DE 581, în localitatea Tutova, județul Vaslui, un autoturism înmatriculat în județul Constanța, condus de către o femeie în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în Statele Unite ale Americii.

Odată cu verificările efectuate de către polițiști, s-a constatat că femeia nu deține permis internațional de conducere care să-i confere dreptul de a conduce autovehicule în România, acesta prezentând doar un permis de conducere eliberat de autoritățile din Statele Unite ale Americii.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere  faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 2 din Codul Penal.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentVasluian prins beat la volan. Polițiștii i-au întocmit dosar penal
Articolul următorMașină ieșită în decor la Oltenești: la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD