Marți, 8 octombrie 2019, începând cu ora 11.00, Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui organizează, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, și Reprezentanța Vaslui a acesteia, o dublă lansare de carte.
În fața iubitorilor de literatură vin Elena Condrei cu lucrarea ”Convorbire cu Theodor Codreanu: itinerare în miracolul eminescian”, despre care va vorbi Teodor Pracsiu, și Daniela Oatu, cu volumul de versuri ”Anotimpurile Himerei”, care va fi prezentat de scriitorii Marius Chelaru, Lina Codreanu și Petruș Andrei.
Vor participa Cassian Maria Spiridon, președintele filialei ieșene a Uniunii Scriitorilor din România, și membri ai reprezentanței vasluiene.
„Ne face o deosebită plăcere și onoare să organizăm astfel de evenimente care aduc în fața publicului vasluian nume mari din domeniul literaturii. Poeți, prozatori, critici, iubitori de frumos… cu toții, sunt convins, vor crea o atmosferă extraordinară care ne va îmbogăți nu doar cunoștințele, ci și sufletele”, a declarat Voicu Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Vaslui.