Seria de conferințe „După-amiezi culturale” la Vaslui, activitate desfășurată în parteneriat cu prof. univ. dr. Constantin Dram de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, își reia, după o scurtă pauză, activitatea luni, 23 septembrie 2019, cu începere de la ora 14.00.

Noutatea constă în faptul că, în fața publicului vasluian, va conferenția tot un vasluian: Pavel Toma, licențiat în litere, cu master în literatură comparată și doctorat în științe filologice, în prezent profesor de limba și literatura română, care va susține prelegerea „Scriitorul între biografie și operă”.

Printre cărțile semnate de el se numără: Universalii – Recuperări biblice, eseuri de literatură comparată (2003), Dintre sute de catarge, interpretări prozodice (2004), 75 Teste de evaluare pentru elevi (2010), Limba și literatura română în 100 teste de evaluare pentru liceu (2012), Curriculum la decizia școlii. Elaborare și proiectare (2012), Condamnarea la cerc (2014).

„Iată că, după o pauză în perioada verii, <<După-amiezile culturale>> reintră în normal, moment dorit de mulți dintre prietenii instituției noastre, care, nu de puține ori, ne-au mărturisit că așteaptă cu interes acest eveniment. Ne bucurăm că în fața dumneavoastră va fi prezent un extraordinar profesor și autor de proză și poezie, cel care, ca președinte al Cenalului literar <<ProLITERA>>, cârmuiește pașii tinerilor creatori pe această cale nobilă a scrisului”, a declarat Voicu Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene Vaslui.

Articolul precedentSimpozion național: „Monahismul în cadrul Episcopiei Hușilor – trecut, prezent, viitor”, la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță”
Articolul următorPrimarii și secretarii, instruiți de Prefectură în privința organizării alegerilor prezidențiale