Astăzi dimineață, la sediul Primăriei Bârlad, a avut loc o ședință de Consiliu Local (CL) în cadrul căreia, pe ordinea de zi, un număr de patru proiecte de hotărâre au fost supuse dezbaterii și aprobării.

Voit sau nu, reprezentanții primăriei Bârlad nu au invitat presa la această ședință și nici nu au afișat pe website-ul instituției că începând cu ora 11:00 ar avea loc o astfel de întrunire a consilierilor locali. Jurnaliștii au fost puși în situația de a afla pe surse despre convocarea consilierilor și de a afla ordinea de zi în timpul ședinței. Nu mai intră în discuție despre dreptul voit îngrădit al oricărui cetățean de a participa la aceste ședințe publice pe baza cărții de identitate, în sala unde se dezbat și se votează proiecte de interes local, unele finanțate din bani publici.

Bârlad Fest reloaded…

La punctul 3, pe ordinea de zi a fost reluat în dezbatere proiectul de hotărâre privind organizarea evenimentului Bârlad Fest, asta după ce, în ședința anterioară a fost respins.

Nici astăzi formațiunile politice din Consiliul Local n-au ajuns la un consens, chiar dacă la un moment dat s-a cerut o pauză de consultări și pe holurile primăriei s-au purtat discuții aprinse legate de mutarea datei privind desfășurarea festivalului. Consilierii social-democrați îl acuză pe primarul Dumitru Boroș despre folosirea acestui eveniment ca instrument electoral, data desfășurării suprapunându-se cu campania electorală de anul viitor privind alegerile locale.

După mai bine de o oră, proiectul de hotărâre n-a întrunit numărul de voturi necesar aprobării. În spațiul public se vorbește tot mai mult despre soluția atribuirii unui teren firmei organizatoare, la fel cum în același mod compania Delgaz Grid primește în folosință gratuită pe termen limitat anumite loturi pentru depozitarea de utilaje sau echipamente utile pentru efectuarea unor lucrări. Sau cum în același mod, terenuri din domeniul public, trec în folosința bisericii pe perioade de 49 de ani.

Așadar, proiectul Bârlad Fest a devenit motiv de dispută politică în cadrul Consiliului Local, interesul public fiind doar o formă pe care partidele politice o îmbracă doar ca să dea bine în ochii electoratului.

Cât despre joaca de-a ședințele de CL neanunțate și despre discursurile cu contur politic din cadrul dezbaterilor, nu fac altceva decât să defavorizeze orice firmă care vrea să organizeze un astfel de festival la Bârlad.Imagine

Articolul precedentAUDIO: Tupeu! Baronul PSD de Vrancea, Marian Oprișan, acțiune de intimidare a unui jurnalist Realitatea!
Articolul următorE oficial! Kaufland vine la Bârlad cu un hypermarket.