Astăzi, la Spitalul de Copii „Sântul Nicolae” Bârlad, începând cu ora 11:00, s-a desfăşurat un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren, având tema “Intervenţia forţelor specializate pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui incendiu. Potrivit scenariului exerciţiului, „dispeceratul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă este anunţat despre producerea unui incendiu la etajul III al Spitalului de Copii Bârlad, într-unul dintre saloane.

Incendiul, provocat de un scurtcircuit la o priză electrică, se manifestă într-unul dintre saloanele Secţiei Neurologie, pe aproximativ 35 metri pătraţi, cu inundare de fum şi gaze toxice în celelalte saloane învecinate”.

La locul intervenției s-au deplasat pompierii Detaşamentului Bârlad cu următoarele forţe şi mijloace: doi ofiţeri şi zece subofiţeri cu două autospeciale, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Înainte de sosirea serviciilor profesioniste, personalul de pe locul de muncă acţionează concomitent pentru localizarea incendiului cu mijloacele iniţiale de stingere şi deschiderea uşilor de evacuare.

Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari s-au organizat în două echipe de intervenţie, acţionând pentru localizarea şi lichidarea incendiului, deblocarea căilor de acces, precum şi pentru căutarea şi evacuarea persoanelor aflate în imposibilitatea de autoevacuare. Amploarea evenimentului a impus evacuarea personalului şi a pacienţilor aflaţi în alte trei saloane de pe acelaşi nivel.

Scopul exerciţiului a fost verificarea gradului de organizare, desfăşurare şi coordonare a acţiunilor de intervenţie, salvare şi evacuare a bolnavilor, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante, verificarea modului de funcţionare a instalaţiilor de alimentare cu apă, respectiv hidranţi exteriori şi interior, verificarea accesibilităţii în spital, precum şi capacitatea de răspuns a forţelor profesioniste.

Articolul precedent“Incendiu” la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vaslui
Articolul următorPOZA ZILEI. Bârlad, în zona Pieței Mici: tomberoane după gratii!