Meteorologii anunță fenomene meteo extreme și în cursul zilei de duminică dar și în prima jumătate a săptămânii viitoare. Cele mai recente evoluții ale vremii în România au fost prezentate, în exclusivitate la Realitatea PLUS, de meteorologul ANM Oana Păduraru.

Schimbări ale vremii ce au loc duminică și săptămâna viitoare, după fenomenele extreme, cu vijelii și vânt puternic, din ultimele 24 de ore, au fost anunțate, în exclusivitate la Realitatea PLUS, de Oana Păduraru, meteorolog de serviciu ANM.

„Vom avea parte de o perioadă instabilă, mai ales după-amiază și seara, pentru intervale scurte de timp.

Și astăzi (duminica, n.r.) mai avem parte de fenomene extreme în jumătatea sudică a Moldovei, probabil Muntenia și Banat, în Carpații Meridionali, unde sunt așteptate averse cu cantități importante de apă de peste 25-50 ml pe metrul pătrat și grindină”, a anunțat meteorologul ANM de serviciu Oana Păduraru, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

„Săptămâna viitoare se diminueaza fenomenele meteo extreme. Zilele următoare se diminuează instabilitatea. În a doua jumătate a săptămânii viitoare fenomene extreme vor fi doar la munte și izolat în rest.

La începutul săptămânii viitoare, cât și în a doua jumătate a săptămânii cresc temperaturile până la pragul de 30 de grade Celsius, care poate fi depășit în sudul țării.

Nu este vorba de un ciclon atmosferic, nu e influența unui ciclon, este vorba de o instabilitate de masă, adică o cantitate mare de umezeală, temperaturi ridicate, ce formează norii pe verticală. Nu este vorba de un ciclon atmosferic”, a mai precizat meteorologul ANM

 

 

 

Articolul precedentAlegeri prezidențiale decisive în Turcia: Votul ce îl poate detrona pe Erdogan după 20 de ani – Ce șanse are rivalul său
Articolul următorHaos pe aeroporturile din Anglia – Românii, avertizați de MAE: Există perturbări ale controlului de frontieră