Un număr de 23 de persoane au ajuns în cursul zilei de joi la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, unitate medicală declarată ca fiind de suport pentru pacienții Covid-19, după ce autoritățile au depistat un adevărat focar de infecție cu coronavirus în localitatea Racovița, comuna Gârceni.

După ce au fost testate, 19 persoane au fost declarate pozitiv ca fiind infectate cu Covid-19. Din primele informații se pare că toți cei infectați fac parte dintr-un cult religios (n.r. – penticostal) și au vârste cuprinse între 14 și 52 de ani.

Direcția de Sănătate Publică Vaslui a declanșat în cauză o anchetă epidemiologică pentru a stabili cu exactitate numărul celor infectați. Se bănuiește că numărul celor care au intrat în contact cu persoanele purtătoare de Covid-19 ar fi destul de mare, deoarece membrii cultului nu au respectat condițiile impuse de situația de urgență decretată pe teritoriul României privind întâlnirile publice.

Celor 19 persoane depistate pozitiv li s-a impus măsura izolării la domiciliu și monitorizarea stării de sănătate. Printre persoanele izolate la domiciliu se află și viceprimarul din Gârceni, dar și doi polițiști.

Majoritatea populației care locuiește în localitatea Racovița (aproximativ 250 de familii) este adepta cultului religios penticostal. Reprezentanții DSP spun că la adunările organizate în luna martie de către membrii cultului, au participat circa 40 de familii, adică aproximativ 100 de persoane.

În localitatea Racovița a început o anchetă a DSP Vaslui încă din 30 martie, după ce au fost raportate primele trei cazuri de infectare, la persoane cu vârste cuprinse între 15 și 52 de ani.

Ipoteza pe care o iau în calcul autoritățile, privind apariția virusului Covid-19 în comuna Gârceni, sunt niște muncitori din județul Suceava care au efectuat lucrări de construcție la o casă de rugăciuni a cultului respectiv.

„Din cele 23 de persoane transportate la Spitalul din Bârlad, doar 19 au fost confirmate ca fiind infectate cu Covid 19. S-a recomandat izolarea acestora la domiciliu și monitorizarea stării de sănătate. În cauză se efectuează o anchetă epidemiologică”, a declarat pentru Realitatea de Vaslui, directorul DSP Vasui, Mihaela Vlada.

Deocamdată nu s-a luat în calcul carantinarea localității, ci doar izolarea la domiciliu a persoanelor infectate.

Potrivit ultimei raportări oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, numărul persoanelor infectate cu coronavirus din județul Vaslui a ajuns la 36 de persoane.

Articolul precedentAnunțul Patriarhiei: Pelerinajul de Florii se suspendă. În noaptea de Înviere, credincioşii pot ieşi doar la ferestre, balcoane pentru a-și spune „Hristos a înviat!”
Articolul următorIntră în vigoare Ordonanța 8! Marcel Vela: Nu dorim să ne confruntăm cu o EXPLOZIE a numărului de îmbolnăviri