World Vision România a învățat peste 6430 copii din satele vasluiene cum să gestioneze fenomenele de bullying și cyberbullying  prin campania „Ambasadorii non-violenței”.

 

Vaslui, 07.04.2021. Fundația World Vision România a lansat Ghidul pentru gestionarea fenomenelor de bullying și cyberbullying cu sfaturi practice pentru copiii care sunt victime, martori și chiar abuzatori, dar și pentru părinții care sunt cei mai importanți în prevenirea comportamentelor violente al copiilor lor. În ghid atât copiii, cât și profesorii și părinții, vor găsi informații utile pentru pregătirea unor sesiuni de informare despre bullying și cyberbullying, dar și jocuri pentru recunoașterea emoțiilor.

Un studiu recent al Fundației World Vision România arată că 71% dintre elevi au fost martori sau victime ale violenței fie în drumul spre școală, fie în timpul pauzelor sau chiar în timpul orelor. Datele sunt întărite de cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății, care plasează România pe locul 3 în Europa în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul de bullying.

„Eu prin cuvântul bullying înțeleg intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală și poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde mai multe persoane interacționează: la școală, în familie, în cartiere. Am întâlnit un caz chiar la școala în care învăț, doi colegi s-au certat din cauza unor note scăzute la purtare și au început să se bată. Dar din fericire nu au fost lovituri așa grave căci au intervenit ceilalți colegi.” ne povestește Ștefania, o elevă din județul Vaslui. 

Printr-o amplă campanie desfăşurată de Fundaţia World Vision România, 6430 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani din 12 comunități rurale si una urbană din județul Vaslui au învățat cum să gestioneze fenomenele de bullying și cyberbullying. Profesorii și pedagogii, alături de specialiști World Vision, Inspectoratul Școlar Județean și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane au avut sesiuni de informare și activități nonformale cu copiii despre emoții, violență, curaj și bunătate.

Pentru a activa comportamente pozitive, am lansat copiilor provocarea de a fi mai buni timp de o săptămână iar apoi să deseneze, să picteze, să scrie despre experiența aceasta. Gesturile de înțelegere și toleranță față de ceilalți pot preveni și combate comportamentele agresive și genera relații sănătoase de prietenie, colaborare și acceptare.

În etapa județeană a concursului au mai rămas 45 de copii de grădiniță, primar și gimnaziu din toate comunitățile vasluiene în care activează World Vision. Evenimentul a avut loc online alături de partenerii instituționali ai campaniei și de profesori. Copiii au avut timp 2 minute să își prezinte lucrarea. Juriul a fost format din doamna Alina Tăbăcaru – subcomisar de politie din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui, doamna Monica Mustățea – inspector școlar pentru activități extrașcolare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și Mihaela Ene, creative strategist la World Vision România. Copiii au fost notați de la 1 la 5 pentru mai multe criterii: de respectarea temei, creativitate, complexitate și abilități de prezentare.

Toți participanții au câștigat câte un premiu: copiii de grădiniță au câștigat câte o trotinetă, elevii de ciclu primar au câștigat câte o pereche de role, elevii de gimnaziu au câștigat câte un ceas smart. Cei trei câștigători au primit tablete pentru activitățile și școala online.

Sursa: Realitatea de Vaslui