Polițiștii hușeni efectuează cercetări față de un bărbat care a fost depistat zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălca prevederile legale în vigoare.

Ieri, 16 noiembrie a.c., ora 19:15, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși din cadrul Poliției Municipiului Huși au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre producerea unui eveniment rutier pe drumul național DN24A, în localitatea Lunca Veche, comuna Lunca Banului, județul Vaslui.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 21 de ani, din comuna Lunca Banului, și un tractor, condus de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate. În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale.

 Întrucât conducătorul vehiculului agricol în vârstă de 55 de ani emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, în vederea recoltării de probe biologice. Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu are eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentVrei să devii polițist? 6 posturi scoase la concurs la IPJ Vaslui
Articolul următorAccident rutier la Rebricea. O persoană are nevoie de îngrijiri medicale