Persoanele care au trecut prin COVID-19 obţinând o imunitate naturală sunt sensibile în faţa variantei Delta, care tinde să devină dominantă în următorul val de infecţii. UE se pregăteşte pentru a treia doză de vaccin.

Valul 4 al pandemiei de COVID-19 ar putea lovi în maximum o lună, avertizează specialiştii, astfel că este util să rămânem prudenţi. Un studiu al unei clinici medicale, reprezentativ la nivel naţional, arată că varianta Delta (tulpina indiană) ar putea avea efecte devastatoare şi din punct de vedere al sănătăţii, dar şi economic.

„Datele arată că nivelul de imunitate colectivă numai la nivel urban este de peste 60%, respectiv 6-7 milioane de persoane, ceea ce indică o evoluţie majoră a ratei de imunizare, având în vedere că în luna mai a anului trecut noi, MedLife, anunţam, în premieră, că imunitatea populaţiei din România la COVID-19 este sub 2%. Mai mult, dacă extrapolăm datele şi luăm în calcul şi mediul rural, probabil discutăm despre 10-12 milioane de români care au trecut prin boală ori s-au vaccinat”, a explicat Mihai Marcu, pentru adevarul.ro. 

Chiar şi aşa, nu este cazul să ne relaxăm pentru că, mai spune Marcu, studiile arată, fără echivoc, că imunitatea naturală, cea obţinută prin trecerea prin boală, nu este eficientă în faţa noii tulpini Delta. 

„Valul 4 este mai aproape decât se credea iniţial, probabil că în cel mult o lună vom ajunge să avem, din nou, mii de cazuri pe zi din cauza acestei tulpini mult mai infecţioase”, a estimat Mihai Marcu.

Articolul precedentMasca de protecție ar putea deveni din nou OBLIGATORIE. Valeriu Gheorghiță, semnal de alarmă: ce ne așteaptă în valul 4 Covid
Articolul următorVarianta Delta împarte Europa în două. Ce țări au reintrodus RESTRICȚIILE și cât de aproape suntem de o CRIZĂ de proporții