Două case au fost cuprinse de flăcări în Cartierul Dric din municipiul Huşi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, la faţa locului au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cu 16 subofiţeri şi doi ofiţeri, acţiunea fiind coordonată de comandantul Secţiei de Pompieri Huşi, maior Bogdan Apetrei.

În una dintre locuințe au fost găsite șase butelii, dintre care patru sunt de proveniență rusească. Două dintre butelii arseseră.

„Au ars aproximativ 250 mp acoperiș din tablă pe astereală din lemn, mobilierul din patru camere și diverse textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spații închise„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime. O femeie a suferit un uşor atac de panică.

Articolul precedentCopil accidentat în parcarea unui complex comercial
Articolul următorTrei autoturisme căutate în Cehia, depistate în Vama Albița