Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a făcut, miercuri, un apel către ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru a transmite factorilor decidenţi din ţara pe care o reprezintă dezideratul României de a fi inclusă în Programul Visa-Waver, care ar asigura accesul cetăţenilor români în SUA, fără viză.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, miercuri, Agerpres, în cadrul întrevederii Pauliuc – Kavalec au fost abordate teme ce ţin de cooperarea româno-americană în domeniul politic, economic, al apărării şi securităţii.
Pauliuc i-a urat succes ambasadoarei SUA în îndeplinirea mandatului său, asigurând-o de întreg sprijinul, pentru toate aspectele ce ţin de interesul comun al ţărilor noastre în plan bilateral, european şi internaţional.
În plan politic, senatoarea Pauliuc a subliniat importanţa creşterii şi diversificării domeniilor în care se regăseşte interesul bilateral comun, cu precădere în plan parlamentar, pentru a confirma colaborarea existentă la nivel guvernamental şi în cadrul NATO. În acest sens, a arătat aprecierea pentru sprijinul constant şi semnificativ al SUA. în domeniul apărării şi securităţii pe Flancul Estic al NATO, în condiţiile agresiunii ruse din Ucraina. Demnitarul român a condamnat, în cei mai vehemenţi termeni, acţiunile militare ruse împotriva Ucrainei, subliniind demersurile făcute de România în plan umanitar, pentru primirea refugiaţilor, precum şi în plan economic.
Totodată, a punctat necesitatea continuării, în ritm susţinut şi constant, a acordării de sprijin Republicii Moldova, atât în parcursul său european, cât şi prin prisma vecinătăţii cu un conflict armat care afectează viaţa economică şi socială a acestui stat.
Senatoarea Pauliuc a evidenţiat interesul pentru creşterea şi diversificarea cooperării cu SUA în domeniul apărării şi securităţii, din punct de vedere tehnico-militar şi economic, prin creşterea investiţiilor americane în România.
Demnitarul român a arătat angajamentul ferm al României pentru NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, marcat de numeroase colaborări în plan militar şi întărit de creşterea alocării a 2,5% din PIB pentru bugetul apărării.
Nicoleta Pauliuc a vorbit şi despre priorităţile agendei sale politice, centrate, în special, pe politicile de sănătate – cu accent pe politicile privind diferitele tipuri de cancer şi combaterea traficului de persoane. Totodată, a făcut o expunere asupra locului şi rolului femeilor, în politica românească, subliniind importanţa deosebită a prezenţei acestora în domeniul politic, conform principiilor meritocraţiei.
Sursa: Realitatea Din PNL