Peste 2.200 de familii din județul Vaslui încasează indemnizație pentru creșterea copilului. În cursul lunii iulie 2018, plățile totale s-au ridicat la 3,1 milioane de lei, fiecare familie încasând, în medie, 1.435 lei pe lună.

Suma medie lunară încasată de o familie din județul Vaslui ca indemnizație pentru creșterea copilului se ridică la 1.435 lei, ceea ce înseamnă o medie de circa 50 de lei/zi.

Cea mai mare indemnizație este de 8.500 lei, pe care o încasează cinci vasluieni.

La începutul acestui an, 6.596 familii din județ nu au îndeplinit condițiile pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului sau stimulent de inserție, nefiind angajați în ultimele 12 luni.