Solistul basarabean de muzică populară, Ion Paladi, nu a mai ajuns la concertul de duminică, 2 septembrie, de Ziua comunei Gârceni.

Așteptat de câteva sute de localnici, cunoscutul interpret l-a anunțat pe primarul Sorin Scutelnicu că nu mai vine să cânte.

Inițial, acesta a spus că s-a rătăcit și mai întârzie. Însă, Ion Paladi avea prea multe nunți împăcate și nu a mai făcut față la toate evenimentele, preferând mondenități și lăsând o mare de oameni cu ochii în soare.

”Mi-a fost rușine de oameni, care mă întrebau când mai ajunge Ion Paladi. Nu am cuvinte să descriu situația. Este total neprofesionist ce a făcut. Să nu se mai dea mare patriot”, s-a arătat revoltat primarul Sorin Scutelnicu.

Solistul, prin vocea impresarului, a afirmat că a greșit drumul și i-a propus primarului de Gârceni să susțină un concert într-un alt weekend, fără pretenții financiare.