Joi după amiază, în pădurea cunoscută drept Valea Teiului din comuna Tătărăni, au fost descoperite accidental două proiectile neexplodate, cel mai probabil datând din timpul războiului mondial.

Șoferul unui autoturism, care a oprit în zonă întâmplător, a descoperit cele două proiectile care se aflau la mică distanță unul de altul. Acesta a anunțat agenții de la Postul de Poliție din Tătărăni, care s-au deplasat la fața locului și imediat ce au văzut că au de-a face cu muniție de război, au anunțat echipa pirotehnică ISU Vaslui.

Cel mai probabil proiectilele neexplodate vor fi ridicate și distruse în condiții de siguranță de către pirotehniștii de la ISU Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here