În data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor specifice, un cetăţean moldovean E.M., în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că E.M. este posesorul unui permis de conducere valabil doar pentru categoriile „A, B, C”, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză îi este necesară și categoria „BE”.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here