O serie de oameni de afaceri, primari și șefi de servicii deconcentrate au fost prezenți la Conferinţa ”Smart Start USA – soluţii eficiente de finanţare pentru internaţionalizarea afacerilor româneşti”.

Iniţiatorul şi coordonatorul programului, Ilan Laufer, a vorbit la Vaslui despre obiectivele acestui program, urmărindu-se finanţarea şi facilitarea accesului unui număr de 10.000 de IMM-uri şi antreprenori români, anual, pe pieţele internaţionale, atenţia principală fiind acordată pieţelor Statelor Unite ale Americii.

„Felicit Consiliul Judeţean pentru implicare, a reuşit într-un timp scurt să organizeze foarte bine aceasta conferinţă. Ma bucur că sunteţi aşa de mulţi la discuţiile cu noi, ceea ce arată că exista un interes pentru soluţiile de finanţare care să conducă la internaţionalizarea afacerilor româneşti. Mi-aş dori ca numărul companiilor româneşti, care ies la export să crească în perioada următoare, inclusiv companiile care produc în clipa asta în România şi nu exportă. Ne dorim să creştem numărul companiilor care fac pasul către noi pieţe, fie în mod direct, cu ajutorul nostru, fie printr-un partener din SUA sau din alta piaţă, acolo unde doresc sa se extindă. Urmărim, evident, creşterea competivităţii şi eficienţei în România. Este o prioritate pentru noi şi se va întâmpla acest lucru prin intermediul programului Smart Start USA”, a spus Ilan Laufer.

Vicepreşedintele Consiliului judeţean Vaslui, Ciprian Trifan, le-a transmis antreprenorilor că este important să aplice pentru finanţare.

„Acest program reprezintă o oportunitate reală pentru antreprenorii vasluieni, care au astfel ocazia să-şi facă cunoscute afacerile în afara ţării. Sper că mediul de afaceri din judeţ va primi bine programul ‘Smart Start USA’ şi că investitorii vor aplica în cel mai scurt timp pentru finanţare”, a declarat vicepreşedintele Ciprian Trifan.

Într-o primă etapă, mediul de afaceri român va avea posibilitatea de a intra în contact direct cu realităţile pieţei americane, cunoscută puţin în România, iar societăţile comerciale cu capital românesc vor fi conectate la oportunităţi concrete de dezvoltare profitabilă a afacerilor şi de extindere a brand-urilor proprii în medii economice dinamice şi competitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here