Astăzi, transportatorii de persoane din județul Vaslui au refuzat să plece pe traseu. Călătorii au fost luați prin surprindere, manifestându-și nemulțumirea față de administratorii firmelor de transport.

”N-am o părere bună despre această grevă. Trebuia să anunțe la timp, să lase pe traseu jumătate din mijloacele de transport. Lumea merge la muncă. Dacă știam, căutam o ocazie”, a spus un călător nemulțumit.

Greva transportatorilor este cauzată de un ordin de ministru prin care condițiile pentru obținerea rutelor vor fi mult mai dure.

Transportatorii vor fi nevoiți să investească în autobuze noi, iar la licitatia pentru trasee nu se va mai tine cont de vechimea pe rută, ceea ce, spune ministrul transporturilor, Lucian Șova, va elimina monopolurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here