Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, de ieri,  au fost demarate lucrările de amplasare a „Monumentului Eroilor Neamului”, care va fi amplasat în Zona „Cerbul de aur”.

Monumentul în sine, realizat de sculptorul Constantin Crenganis, este aproape de finalizare, motiv pentru care, în paralel, au demarat acum lucrările de amenajare a soclului. Acesta va susține un grup statuar ce va fi închinat tuturor eroilor neamului românesc.

„După cum ne-am exprimat dorința, există toate premisele ca acest monument să fie realizat și amplasat până pe data de 1 Decembrie 2018. Este, după cum se știe, unul din cele trei obiective culturale pe care mi le-am asumat în Anul Centenar 2018, alături de reabilitarea Casei Memoriale „Alexandru Ioan Cuza” și de realizarea Centrului de Informare și Documentare din perioada comunistă – Casa „Dej”. Mai sunt doar câteva detalii de pus la punct și intrăm în linie dreaptă cu toate cele trei obiective”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here