Episcopia Hușilor vă invită la Concertul de colinde „Deschide ușa, creștine!”, susținut de solistul Ștefan Hrușcă la Sala Polivalentă din Vaslui. Evenimentul va avea loc duminică, 16 decembrie 2018, începând cu ora 16.

Organizat de Episcopia Hușilor, prin Sectorul Cultural, concertul este dedicat tuturor celor ce se pregătesc pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului și înțeleg colindul ca vestire a acesteia.

Colaborarea solistului Ștefan Hrușcă cu Preasfințitul Părinte Ignatie este una mai veche, din vremea în care Preasfinția Sa era Episcop în diaspora și, împreună, au organizat concerte dedicate românilor din comunitățile ortodoxe din Irlanda.

Cei prezenţi la întâlnirea cu îndrăgitul colindător maramureşean vor avea ocazia să asculte melodii precum „Florile Dalbe”, „Trei Păstori”, „Afară ninge liniştit”, „Linu-i lin”, „Sfântă-i sara de Crăciun” și „Ziurel de ziuă”.

Cântate mereu cu aceeași sensibilitate, colindele interpretate de Ștefan Hrușcă și-au dobândit statutul de veritabilă tradiție autohtonă a sărbătorilor de iarnă. Concertele se numără printre cele mai longevive evenimente reiterate de pe piața muzicală din România. Momentul va fi marcat printr-un playlist format din cele mai îndrăgite colinde, aduse în fața publicului de-a lungul vremii de cantautorul originar din inima Maramureșului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here