Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr din Coasta de Fildeș care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate falsă.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar un cetățean din Coasta de Fildeș, T.N, în vârstă de 23 de ani, care s-a legitimat cu pasaportul personal, valabil, precum şi cu o carte de identitate franceză.

”Exitând suspiciuni cu privire la cartea de identitate prezentată la controlul de frontieră, care avea însemnele autorităților franceze, colegii noștri au procedat la efectuarea unor verificări specifice în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate de la o cunoștință din R. Moldova, plătind suma de  500 euro, întrucât îi era necesară pentru a putea ajunge legal în Franța”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.